Ultimul Unicorn

Orbi. Trecem cu totii prin lume fara sa privim in stanga si-n dreapta, ca niste turme de oi, indobitociti de noi insine.
De ce nu mai vedem lumina? De ce nu mai distingem nimic inafara de plumbul ce ne inconjoara? Casele, odinioara albe si ingrijite, zac acum parasite, jigarite, intre blocuri asemeni pietrelor funerare, iar cerul senin este acum prafuit. Cenusie devine si pielea noastra cand trecem in nefiinta. Totul este ca scrumul unei tigari proaste.
Suntem orbiti cu totii de cenusa unui trecut mitic, apus intr-o societate fara magie. Nu mai vedem stralucirea alba a diamantelor, caci pana si ea a devenit seaca pe fundalul gri-monoton. Povestile sunt ca ticaitul unui ceas - monoton, plictisitor, dar in acelasi timp obsedant. Povestile se studiaza, nu se mai cred.
Cum sa crezi ca vreodata printul va veni calare si te va salva din turn? Cum sa crezi ca poate intr-o buna zi plimbandu-te prin codrii seculari vei intalni in cale un Unicorn? Cum sa vezi sacrul basmelor dincolo de profanul de zi cu zi, cand ti se spune ca totul e doar o intruchipare?
Tragem sageti de ura asupra celor care viseaza la povesti, injunghiem cu sabii de rautate pe cei care indraznesc sa regaseasca culorile. Unicornii dispar unul cate unul, ucisi chiar de noi. Ultimele farame de magie sunt in sufletele copiilor de alta data, care stau in aceste momente, cu parul lor nins de anii ce au trecut, si citesc povesti micutilor in tinuturi demult uitate de omul modern. Dar unicornii se sting... Nu raman decat biete martoage cenusii in ochii nostrii ce nu pot vedea lumina.
Am omorat incet Unicornii. A mai ramas unul singur ce-si cauta semenii demult pierduti...
Ultimul Unicorn devine om, ultima stralucire de puritate se stinge in marea de cenusiu a societatii.